Am fost născut în vara anului 1942, în oraşul Camden din New Jersey. În afara celor ce mi-au fost spuse de alţii, ştiu foarte puţine lucruri despre tatăl şi mama mea. Când am avut vârsta de trei sau patru ani, am fost luat şi crescut de bunicii mei care făceau parte din Biserica Creştină Penticostală Sfântul Duh (Holy Ghost Pentecostal Christian).

Când am avut în jur de zece ani, bunicul meu a murit şi mama mea s-a întors acasă pentru funeralii. La puţin timp după aceea, mama s-a recăsătorit cu un fabricant de unelte şi ştanţe, care era un om de treabă. Acest om s-a îngrijit de mine şi mi-a dat baza unei perspective filozofice asupra vieţii. Mama împreună cu tatăl meu vitreg m-au luat cu ei şi după aproape un an ne-am mutat în sudul Californiei.

Cînd am avut cincisprezece ani şi am ajuns în clasa a zecea, am furat cartea de cecuri a părinţilor mei, am rezervat un zbor la New York cu un cec fals, m-am mutat la Plaza Hotel, unde mi-am pus la punct o garderobă şi am adunat mai multe obiecte de artă, m-am dus să joc (J.B.), am băut si am mâncat lucruri scumpe iar în cele din urmă am cumpărat un ceas Patek Philipe care a costat $2500 de la magazinul de bijuterii al hotelului - toate acestea au fost plătite cu cecuri falsificate din carnetul de cecuri al părinţilor mei (în acele timpuri zilele erau mai uşoare pentru un escroc minor).

Cumpăratul ceasului a bătut la ochi şi m-a dat la iveală: securitatea hotelului a intrat pe fir, au dat câteva telefoane în California iar părinţii mei au venit să mă ia. În cele din urmă, i-au telefonat bunicii mele în New Jersey. Bunica a transferat mulţi bani ca să mă salveze şi mi-a cumpărat un bilet de tren ca să mă aducă la ea.

Am stat câtva timp la bunica. În acest timp m-am încurcat cu o femeie măritată, dar am fost descoperit de către soţul acesteia care ieşise din Marină. Am scăpat din această situaţie intrând în armată, şi am fost trimis în Germania, unde timp de aproape trei ani am performat slab.

După ce am fost destituit din armată, m-am reîntors la bunica în New Jersey, unde am intrat ca ucenic maşinist într-un şantier naval din Camden, acelaşi şantier în care lucrase bunicul meu. Aici am învăţat o meserie bună pe care puteam conta, am intrat într-o serie de joburi bune şi rele şi am îmbarcat într-o serie de aventuri proaste. La puţin timp de la terminarea uceniciei, am lucrat câtva timp pentru câţiva avocaţi, reprezentând victimele sau familiile victimelor care au suferit accidente, iar apoi am luat un job de supervisor făcând schimburi de noapte la un atelier mecanic TRW. Nu după mult timp, o femeie care lucra pentru mine la TWR şi-a părăsit soţul şi am fugit împreună cu ea în sudul Californiei, unde mi-am stabilit o carieră de jucător de poker, înşelăciuni de cărţi de credit şi operaţiuni frauduloase de cecuri. Femeia asta n-a stat mult timp cu mine.

Când poliţia a intrat pe fir şi a început să împiedice transferurile pe care obişnuiam să le rânduiesc cu mărfuri furate şi cecuri false, am scăpat ca prin urechile acului şi am fugit în statul Oregon cu o altă femeie care şi ea la rîndul ei fugea de soţul ei împreună cu cei trei copii ai ei. Am fugit cu toţii într-o remorcă. Acolo m-am angajat precum vânzător intr-un magazin de fotocopii dar am fost arestat repede când maşina pe care o conduceam a fost verificată şi identificată de poliţia din Oregon şi au găsit că a fost cumpărată în California cu un cec falsificat.

Am fost inculpat de crimă federală de transport interstatal al unui vehicul furat şi am fost transportat în oraşul Portland, Oregon la curtea districtului federal, pentru proces. M-am declarat vinovat, crezând că o să obţin eliberarea condiţională, dar în schimb am fost condamnat la trei ani de închisoare în penitenciarul federal din McNeil Island, de un judecător pe care îl chema Solomon.

În Mc Neil mi-am făcut prieteni şi împreună am devenit agitatori politici, l-am citit pe Marx şi Engels, Lenin şi Mao, am ajuns să ne vedem făptaşi politici în loc de criminali iar în cele din urmă am reuşit să instigăm timp de treisprezece zile o grevă de lucru non-violentă. În cele din urmă am fost trimis la beci şi mi s-a spus că o să stau acolo până la sfârşitul sentinţei — promisiune care a fost ţinută.

După ce am petrecut optsprezece luni la beci, am fost eliberat din McNeil şi am fost reunit cu femeia cu care am fugit în California. M-am angajat la compania Boeing precum maşinist R&D şi m-am alăturat Partidului Comunist Revolutionar.

După cîţiva ani, am plecat din RCP în urma unei dispute de ideologie pe care am avut-o iar nu puţin după aceea am intrat într-o gaşcă de anarhişti din drojdia societăţii, « condusă » de un vechi camarad din McNeil. Această gaşcă îşi dăduse un nume destul de grandios — Brigada George Jackson.

La puţin timp de la aderarea mea la acest grup, i-am convins să abandoneze căile lor anarhiste, să înceteze să bombardeze magazinele Safeway şi alte magazine de acest gen, pentru că acestea erau magazinele în care oamenii muncitori şi cei săraci se duceau ca să cumpere de mîncare. Aşa că am pus împreună un plan în care să sabotăm puterea celui mai bogat cartier din Seattle — Laurelhurst — şi să venim în sprijinul unei greve ţinută de muncitorii electricieni.

Am crezut că acest lucru îi va face pe cei bogaţi să vadă în ce măsură nivelul lor de comfort depindea de munca altora.

În ajunul Anului Nou din 1970, după ce am anunţat poliţia şi televiziunea, pentru a ne asigura că această acţiune se transmitea în direct la ştiri pe ecranele color, am întrerupt puterea electrică. A fost un succes spectacular. După ce greva s-a aranjat, ne-am apucat să spargem bănci.

După evenimentul Laurelhurst, la mai puţin de-o lună, am încercat să spargem o bancă din Tukwila, Washington şi am fost prinşi în plin act. Unul dintre noi a fost împuşcat şi ucis, eu am fost împuşcat în falcă şi am fost prins şi trimis înapoi la închisoare împreună cu fostul meu camarad.

N-am stat în mîinile lor pentru mult timp! Am scăpat după şase săptămâni, ajutat de camarazii care n-au fost prinşi în timpul spargerii şi am părăsit oraşul, şi ne-am dat timp, să ne lingem rănile şi să ne reînnoim forţele. După un an, am reînceput să spargem bănci, să sabotăm instituţii capitaliste şi să creem consternare printre duşmani.

Timp de un an, am reuşit să facem numai lucruri de genul ăsta, după care am fost prinşi din nou şi judecaţi, condamnaţi şi trimişi la închisoare. (Judecăţile merită să fie considerabil notate în dreptul lor, dar nu este destul loc pentru prea multă dramă în acest scheci pe care-l intenţionez abreviat).

După ce am fost judecaţi şi înainte de a fi trimis la închisoare, m-am însurat cu investigatoare noastră care a fost numită în acest post de curte, într-o ceremonie care a avut loc la curtea federală, la care a participat un număr de agenţi FBI, înarmaţi bine si ostentativ - ca să fiu precis, a fost o nuntă înarmată.

Am fost condamnat la un total de 30 de ani — un act de indulgenţă care aproape că i-a produs un atac procurorului — şi am fost trimis în penitenciarul US din Lompoc, de unde am evadat după cîteva luni cu ajutorul noii mei soţii.

În mod ciudat, am fost pus pe lista "Cei mai căutaţi criminali" a FBI-ului (Ten Most Wanted), dar de această dată am decis să fiu la locul meu cum ar veni. Ne-am mutat in Golden, Colorado, unde am ocupat un post de maşinist de precizie la compania aerospaţială Sundstrand din Denver.

Totul mergea destul de bine până când am întreprins o campanie de a crea o uniune în această companie. Această companie se opunea cu înverşunare uniunii şi se afla într-un stat care avea aceeaşi înverşunare împotriva uniunilor — Statul Colorado. Am fost concediat, dar mai târziu am fost răsplătit printr-un aranjament considerabil pentru violarea de către companie a legilor de muncă care făcea ilegală concedierea angajaţilor pentru activităţi de uniune. Am deţinut un record de productivitate şi precizie înalte în munca mea, ceea ce a făcut imposibil ca Sundstrand să aibă success în cererea lor de concediere împotriva mea, din aceste motive.

La câţiva ani după evadarea din Lompoc, am făcut o greşeală, am fost prinşi, iar eu am fost restituit la închisoarea federală din Marion, Illinois — de data asta « sfârşitul drumului » ducea către « răul cel mai rău ». În sistemul închisorii federale, este o rutină ca prisonerii să fie transferaţi la fiecare câţiva ani dintr-un loc într- altul, aşa că, cu timpul mi-am săvârşit pedeapsa în Lewsburg, Pennsylvania; Atlanta, Georgia; Talladega, Alabama; Terre Haute, Indiana; El Reno, Oklahoma; Bastrop, Texas; Sheridan, Oregon; Englewood, Colorado şi în cele din urmă, Florence, Colorado.
În al cincisprezecelea an al sentinţei mele, Gangaji a venit la închisoarea federală din Englewood, Colorado, iar în prezenţa ei m-am descoperit pe mine însumi, am găsit pacea, libertatea si iubirea fără condiţii din mine însumi.

La trei ani si jumătate după întâlnirea mea cu Gangaji, am fost eliberat din închisoare şi m-am dus să lucrez pentru Fundaţia Gangaji din Boulder, Colorado. După şase luni, când această fundaţie s-a mutat în California, m-au luat cu ei.

În anul 1999, într-o vineri după-amiază, fără nici un semn de prevestire, Carla şi cu mine am descoperit că ne era dat să fim împreună. În următoarea zi de luni, am oferit primul nostru satsang public iar în ziua de miercuri care a urmat, ne-am căsătorit în peluza cu deschidere către San Francisco Bay din spatele casei prietenilor noştri. De atunci sântem împreună şi oferim satsanguri, iar din luna august anul 2001, trăim în Ojai, California cu pisica noastră magnifică, de rasă Maine Coon, pe care o cheamă Switters.

Traducere de Julia Tunariu.

© 2008 John Sherman. Toate drepturile rezervate.

Înapoi